Ziua de 9 mai a fost declarata zi de sărbătoare națională, potrivit unui proiect de lege adoptat luni de Senat.
Potrivit proiectului de lege, „Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei centrale şi locale vor organiza manifestări în 9 mai, iar fondurile vor fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi/sau instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate”.
Acest proiect de lege a fost inițiat de deputatul PNL Daniel Stamate Budurescu.
„Independenţa proclamată de Parlament la 9 mai 1877 este opera poporului român şi a fost apărată de Armata Română prin participarea la războiul dintre anii 1877-1878. Ostaşii români, avându-i în frunte pe Generalul Alexandru Cernat – comandant de operaţii şi pe domnitorul Carol I – <<Capul Puterii Armate>>, au cucerit independenţa naţională. Congresul de la Berlin, încheiat la 1 iulie 1878, a recunoscut independenţa României, iar ţările europene au încheiat ulterior relaţii diplomatice cu statul român. Având în vedere importanţa zilei de 9 mai 1877 în istoria poporului şi a statului român, propun ca ziua de 9 mai – <<Ziua proclamării independenţei României>> să fie declarată sărbătoare naţională, drept pentru care înaintăm prezenta propunere legislativă în procedură de urgenţă”, explică iniţiatorul proiectului, Daniel Stamate Budurescu.
Inițiativa legislativă urmează să fie transmisă Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.