Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, că este inuman ca, după ce ai cotizat o viață la sistemul de sănătate, să fii obligat să îți plătești tratamentul și a anunțat că a semnat o petiție lansată de cetățeni prin care aceștia cer parlamentarilor să respingă proiectul de lege privind prevenția în sănătate, inițiat de PNL.
„E inuman ca, după ce ai cotizat o viață la sistemul de sănătate, să fii obligat să îți plătești tratamentul. E datoria noastră să nu lăsăm oamenii simpli, fără posibilități, la mila PNL-iștilor, care vor ca pacienții bolnavi de cancer să își plătească tratamentul dacă nu iau parte la controalele de prevenție. De aceea, vă adresez rugămintea de a lua inițiativă. Unii cetățeni au lansat o petiție prin care cer respingerea acestui proiect de lege. Eu am semnat-o și vă îndemn să o faceți și voi”, a precizat Zgonea.
Petiția pe care a semnat-o președintele Camerei Deputaților a fost lansată pe internet și poartă numele „Parlamentari, respingeți legea Alinei Gorghiu”, iar în ea se face apel la partidele parlamentare să respingă proiectul de lege inițiat de Gorghiu care prevede ca cei care nu au participat la programele de prevenție și în timp au făcut o boală gravă, cum ar fi cancerul, să plătească parțial sau în totalitate cheltuielile cu tratamentul.
Într-o postare anterioară pe Facebook, Valeriu Zgonea a scris că PNL a inițiat un proiect de lege care poate obliga pacienții de cancer să își plătească tratamentul dacă nu participă la programe de prevenție.
„Asta înseamnă că un bătrân aflat în vârf de munte, pentru care mersul la medic reprezintă o adevărată aventură, în cazul în care are cancer, trebuie să își plătească tratamentul. Pentru că nu a ajuns să își facă controalele de prevenție. Și pentru că PNL se gândește doar la cei bogați, nu și la omul de rând, care poate nu își permite să plătească medicamentele. Cu acești oameni ce facem? Îi lăsăm să moară în chinuri pentru că nu au ajuns la controalele de prevenție? Oricum, vă spun din proprie experiență, mama mea și-a făcut analizele din 6 în 6 luni, dar cancerul a fost descoperit doar când era deja prea târziu ca să poată fi salvată”, a menționat Zgonea.