Aproximativ 50 de imigranţi au fost găsiţi morţi într-un camion abandonat pe o autostradă din Austria, autorităţile suspectând că extracomunitarii s-au asfixiat, afirmă surse citate de site-ul cotidianului Corriere della Sera. Conform unui oficial ungar, camionul aparţine unui cetăţean român şi era înmatriculat în Ungaria.
Camionul a fost găsit pe autostrada A4, între localităţile Neusiedl şi Parndorf. Autostrada face legătura între frontiera ungaro-austriacă şi oraşul Viena.
Camionul abandonat avea numere de înmatriculare ungare, a confirmat Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.
Vehiculul a fost achiziţionat recent de un cetăţean român de la o companie slovacă şi a fost înmatriculat în localitatea Kecskemet, situată în sudul Ungariei, a precizat Janos Lazar.
”Este o tragedie care ne priveşte pe toţi. Traficanţii de persoane sunt criminali”, a declarat Johanna Mikl-Leitner, ministrul austriac de Interne. Ea a adăugat că țara sa va adopta o politică de ”toleranță zero” față de grupurile mafiote vinovate de această tragedie, relatează The Guardian.
Potrivit martorilor, camionul era parcat în zonă de cel puţin 48 de ore.
Autorităţile austriece cooperează cu poliţia ungară în acest dosar. Şoferul camionului, suspectat de trafic de persoane, este căutat de poliţia austriacă.