Instituţiile publice sau ONG-urile nu vor mai fi obligate să deconteze cheltuielile cu cazarea, masa şi transportul voluntarilor, deputații votând, marți, pentru modificarea Legii voluntariatului.

Noile prevederi simplifică criteriile privind prestarea activităţii de voluntariat.

Deputatul PMP Petru Movilă, iniţiatorul modificării legislative, susține că modificarea Legii 78/2014 privind activităţile de voluntariat reprezintă un demers logic şi rezolvă o serie de probleme care au apărut odată cu intrarea în vigoare a noii legi, potrivit unui comunicat de presă.

„Începând din 2014, activitatea de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională în specialitate, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, organizaţiile care lucrează cu voluntari trebuie să îndeplinească unele obligaţii, printre care întocmirea unui contract de voluntariat, eliberarea certificatelor de competenţă dar şi decontarea transportului, a cazării şi oferirea unei mese zilnice. Tocmai din cauza acestor considerente financiare, organizaţiile non-guvernamentale precum şi unele instituţii ale statului care doresc să lucreze cu voluntari, nu pot să încheie contracte de acest gen. De exemplu, un spital sau orice altă unitate spitalicească sau instituţie care ar dori să colaboreze cu voluntari, nu-i poate primi întrucât acestora le trebuie decontată o sumă de bani, care fie nu este inclusă în buget, fie implică o sumă semnificativă de bani”, a argumentat deputatul Petru Movilă.

Deputatul a precizat că în prezent şi ONG-urile întâmpină aceleaşi probleme, deşi voluntarii reprezintă baza activităţilor lor.

„Dat fiind faptul că legea voluntariatului îi obligă să le asigure tinerilor transport şi masă, de cele mai multe ori acestea renunţă, fiind peste bugetele de care dispun. Prin urmare, tinerii nu pot deveni voluntari, legea în sine pierzându-şi din scop iar legea, în loc să înlesnească activitatea ONG-urilor, pune piedici în desfăşurarea unor demersuri benefice şi necesare comunităţilor locale”, punctează Petru Movilă.

Conform acestuia, prin noile prevederi incluse în lege se lasă la latitudinea organizaţiilor non-guvernamentale, a instituţiilor şi a voluntarilor, să stabilească, de comun acord, dacă bugetul acestora poate sau nu susţine decontarea transportului, meselor şi a cazării celor care într-adevăr doresc să ofere ajutor comunităţilor locale sau doresc să acumuleze experienţa necesară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.