vw

Grupul Volkswagen nu va oferi compensaţii clienţilor europeni care au cumpărat automobile diesel dotate cu softul care reduce nivelul emisiilor în timpul testelor, adoptând o tactică diferită faţă de SUA, unde producătorul auto va oferi un pachet financiar în valoare de 1.000 de dolari.

În Europa, producătorul auto va concepe un pachet de măsuri pentru a se asigura că proprietarii de maşini vor fi cât mai puţin afectaţi, atunci când vehiculele vor fi rechemate în service pentru remedii care să asigure că vehiculele respectă reglementările în vigoare.

„Compensaţiile financiare vor fi oferite exclusiv clienţilor din Statele Unite şi Canada”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului pentru Automotive News Europe.

Grupul german a recunoscut în septembrie că până la 11 milioane de modele diesel comercializate de Volkswagen la nivel mondial sub mărcile VW, Audi, Skoda şi Seat au fost dotate cu un soft care manipulează rezultatele testelor de poluare.

În Europa sunt afectate circa 8,5 milioane de automobile, faţă de 485.000 în Statele Unite, unde proprietarii primesc un card preplătit Visa cu 500 de dolari şi un al doilea card preplătit de 500 de dolari care poate fi folosit la dealerii VW şi timp de trei ani pentru asistenţă la drum.

Acordarea de compensaţii similare în Europa ar genera grupului costuri de 8,5 milioane de euro.

Reprezentanţii Volkswagen consideră că clienţii europeni vor fi mai puţin afectaţi de scandal pentru că planurile de rechemare a maşinilor afectate, la nivelul Uniunii Europene, vor fi finalizate în curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.