Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, s-a întâlnit vineri, 16 octombrie, la sediul MAI, cu Secretarul General Adjunct al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow.
Cei doi oficiali au abordat aspecte de interes din domeniul securității naționale, în contextul general actual. O temă importantă de discuţie a fost aceea privind pregătirea summit-ului Alianței NATO de pe Flancul Estic, care va avea loc luna viitoare în România.
Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat că România va acţiona în continuare ca furnizor regional de securitate şi stabilitate, inclusiv prin dezvoltarea rolului de partener strategic, activ şi de încredere al NATO. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a asigurat că România va continua cooperarea foarte bună cu NATO inclusiv în domeniul misiunilor internaţionale şi al urgenţelor civile.
„România rămâne un partener de încredere în cadrul NATO, continuând alături de Aliați misiunile în teatrele de operații. De asemenea, contribuim la dezvoltarea de politici, concepte și strategii noi în scopul îmbunătățirii capabilităților operaționale prin Centrul de Excelență HUMINT de la Oradea și prin Unitatea de Integrare a Forțelor NATO, structură recent înființată la București”, a menționat vicepremierul Gabriel Oprea.
La rândul său, Secretarul General Adjunct al NATO a evidenţiat rolul şi importanţa participării militarilor români în Afganistan, subliniind că țara noastră reprezintă un pol de stabilitate în regiune.
La finalul întrevederii, cei doi oficiali au reiterat disponibilitatea de a aprofunda și intensifica cooperarea între România și Alianța Nord Atlantică pentru consolidarea securității și apărarea intereselor statelor NATO în regiune.