vasile-dancuRaportul Corpului de control al premierului privind intervenția de urgență la incendiul din clubul Colectiv este unul de etapă, a declarat miercuri vicepremierul Vasile Dâncu, precizând că nu s-a pus problema să se ceară cuiva demisia.

„În acest moment avem o dorință mare de transparență. (…) Mai mult de jumătate din măsurile pe care le preconiza Corpul de Control s-au făcut imediat. (…) Raed Arafat a reacționat foarte rapid, împreună cu departamentul lui. Au reparat foarte multe din acele lucruri. Deci, vorbim acum, și premierul a vorbit în primul rând în acest sens, despre acest raport ca fiind un raport de etapă, în care ne interesăm, vedem ce nu funcționează. Nu s-a pus niciodată problema să se ceară cuiva demisia. Dar, e important asta, birocrația ucide. Ucide și prostia, în România mi se pare că ucide mai mult decât birocrația, și mai mult decât corupția. Dar noi lucrăm în acest moment și este una dintre cele mai importante proiecte ale noastre — debirocratizarea și simplificarea administrativă”, a declarat Dâncu la Digi 24.

În context, el a spus că a lucrat împreună cu Cancelaria premierului la un proiect al cărui scop este să adune observații mai ales legate de ceea ce ar trebui făcut pentru reducerea birocrației.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, că după redactarea raportului Corpului de control al premierului privind intervenția la clubul Colectiv se vor opera mai multe schimbări de procedură dar și legislative.

Intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv, din seara de 30 octombrie 2015, a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților, se arată într-o sinteză a raportului Corpului de control al premierului privind intervenția de urgență la incendiul din clubul bucureștean.

Potrivit documentului, absența coordonării a fost generată în principal de: „lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, neconcordanțe în legislație și baza materială deficitară”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.