mihai stoica

Tribunalul Ilfov a decis luni eliberarea condiționată a lui Mihai Stoica, fost manager al clubului Steaua, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 3 ani și 6 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Tribunalul Ilfov a respins o contestație a DNA și a menținut decizia de eliberare dată de Judecătoria sectorului 4 la începutul lunii ianuarie.

La începutul procesului de luni, procurorul de ședință a arătat că lui Mihai Stoica i s-au scăzut 214 zile din condamnare, dintre care 120 de zile pentru cele patru cărți scrise în detenție. În opinia DNA, nu s-a făcut niciun demers pentru a se verifica dacă acele lucrări au un caracter științific sau dacă au fost scrise de Mihai Stoica.

În continuare, Mihai Stoica a fost chestionat de judecătorul Mihai Radu Roman să dea detalii în legătură cu modul în care a scris cele patru cărți.

Fostul manager al Stelei a explicat că a avut preocupări legate de fenomenul fotbalului, nu numai prin natura funcției pe care a avut-o, dar și prin faptul că a fost colaborator la trei publicații, inclusiv la Gazeta Sporturilor. De asemenea, a colaborat cu două televiziuni timp de 6 ani, în calitate de expert în domeniul fotbalului european.

„Eu am scris lucrările. Am abordat subiecte în premieră, nu există vreun alt autor și chiar consider că sunt lucrări științifice, iar editura unde am publicat este acreditată de Colegiu Național de Cercetare Științifică. Am atașat la dosar și diploma de studii. Nu am fost un student oarecare, am promovat examenul de admitere cu cea mai mare medie din țară pentru facultăți de profil. Sunt un om care a studiat toată viața, chiar dacă imaginea a fost alta, din cauza mea. (…) Domnule președinte, promit că, dacă voi fi eliberat condiționat, voi respecta prevederile pedepsei complementare și mai am mult de oferit societății în care vreau să mă întorc”, i-a spus Mihai Stoica judecătorului.

El a adăugat că a dat dovezi de îndreptare în penitenciar, prin faptul că încă din prima zi de detenție a fost repartizat să muncească și și-a luat în serios atribuțiile încredințate.

În legătură cu cărțile scrise în detenție, Mihai Stoica a arătat că sunt foarte multe exemple de lucrări care au fost redactate în timp foarte scurt, dar nu e și cazul lui, deoarece a elaborat o carte în 3 sau 6 luni.

La o întrebare pusă de judecător, Mihai Stoica a avut probleme în a-și aminti numele celor patru cărți, însă i-a spus magistratului că l-a luat ca exemplu pe Mircea Eliade, și anume și-a redus perioada de somn ca să aibă mai mult timp la dispoziție.

Mihai Stoica a primit în decembrie 2015 aviz favorabil din partea unei comisii de la Penitenciarul Jilava pentru a fi eliberat condiționat, după ce a executat un an și nouă luni din condamnarea de 3 ani și 6 luni.

Pe 4 martie 2014, judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal inculpați în dosarul transferurilor.

Astfel, George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua, la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar al FC Dinamo — 6 ani și 4 luni, Ioan Becali — 6 ani și 4 luni, Victor Becali — 4 ani și 8 luni.

De asemenea, Jean Pădureanu, fost președinte al clubului Gloria Bistrița, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu — 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu — 3 ani și 4 luni de detenție cu executare.

Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind „spălați” prin intermediul unor firme off-shore.

Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 — 2005.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.