Simona Halep, locul 2 WTA, joacă astăzi al doilea meci din Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor cu rusoaica Maria Sharapova.
În primele meciuri de la Turneul Campioanelor, duminică, Simona Halep a trecut de Flavia Pennetta, scor 6-0, 6-3, iar Maria Sharapova, locul 3 WTA, a învins-o, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4, pe sportiva poloneză Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA.
Simona Halep şi Maria Sharapova (4.322 de puncte în 2015, locul 4) s-au întâlnit de cinci ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se sportiva rusă. Prima partidă dintre cele două sportive a avut loc în turul doi al turneului de la Indian Wells din 2012, Sharapova câştigând cu scorul de 6-3, 6-4. În acelaşi an, dar în primul tur de la Beijing, Sharapova s-a impus cu scorul de 7-5, 7-5.
În mai 2014, Maria Sharapova a câştigat în faţa româncei finala turneului de la Madrid, cu 1-6, 6-2, 6-3, apoi în iunie 2014 s-a impus în finală la Roland Garros, scor 6-4, 6-7 (5), 6-4. Ultima lor partidă s-a desfăşurat în august 2014, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati, când victoria i-a revenit din nou sportivei din Rusia, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4.