Magnatul Donald Trump, favorit să devină candidatul republican în scrutinul prezidenţial din SUA, a apreciat, într-un interviu, că „Franţa nu mai este ceea ce era”, menționând că are mereu o armă asupra sa şi că, dacă s-ar fi aflat la Paris când au fost atentatele, ar fi împuşcat terorişti.
„Franţa nu mai este ceea ce era; Parisul nu mai este ceea ce era. Am prieteni francezi care îmi spun că de multe ori au sentimentul că nu ar mai fi la ei în ţară când vizitează diverse locuri”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat publicaţiei conservatoare Valeurs Actuelles.
„Se întâmplă ceva foarte grav la nivelul islamismului radical şi trebuie să înţelegem despre ce este vorba. Am mulţi prieteni musulmani cu care am vorbit şi care sunt de acord cu mine”, a spus Donald Trump.
Referindu-se la atentatele comise pe 13-14 noiembrie 2015 la Paris, unde membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au omorât 130 de persoane, Trump a apreciat că lecţia pe care Franţa ar trebui să o înveţe ar trebui să fie în primul rând dreptul cetăţenilor de a avea arme de foc.
„Franţa are legi extrem de stricte privind portul armelor. Eu am permanent asupra mea o armă de foc. Eu vă pot spune că, dacă aş fi fost în sala de concerte Bataclan sau la vreo cafenea, aş fi deschis focul”, a precizat Donald Trump.