medalii_olimpiada_informatica

Juniorii lotului naţional de informatică (juniori) a cucerit trei medalii de aur şi o medalie de bronz la a IX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori, desfăşurată în perioada 16-19 septembrie, la Ohrid (Macedonia).

Datorită acestui rezultat, echipa României a ocupat şi în acest an locul I în clasamentul pe naţiuni. Competiţia a reunit 38 de concurenţi din 9 ţări.

Medaliile de aur au fost obţinute de Ovidiu Răzvan Hărşan şi Alexandru Petrescu, ambii elevi în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, respectiv Andrei Ioan Nicolae (clasa a VIII-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti). Palmaresul a fost completat de Maria Alexandra Udriştoiu (clasa a VII-a/Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova),medaliată cu bronz.

Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de profesorii Eugen Nodea (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) şi Ionel-Vasile Pit-Rada (Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu-Severin), anunța Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.