Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că luni va propune Legislativului un pachet de modificări legislative la Legea de funcţionare a Televiziunii, în aşa fel încât să poată fi demarată procedura de insolvenţă, dar să fie exclus falimentul TVR prin lege.
„Până luni, voi pregăti pachetul de modificări legislative la Legea de funcţionare a Televiziunii, în aşa fel încât această procedură să poată să fie demarată, procedura de insolvenţă, care apără televiziunea (TVR – n.r.) de creditori într-o anumită formulă. Vreau să fac o mică paranteză. Legea insolvenţei poate să ducă, pentru societăţile comerciale, inclusiv la faliment. Ei bine, voi pune o prevedere explicită, potrivit căreia Televiziunea Publică nu poate să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituţie de interes public”, a declarat Tăriceanu într-o emisiune televizată.
Președintele Senatului a mai spus că a avut deja o întâlnire cu specialişti în insolvenţă.
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că Parlamentul este doar una dintre instituţiile care trebuie să acţioneze pentru salvarea TVR. În opinia şefului Senatului, acţiunea Legislativului trebuie să fie acompaniată printr-o acţiune a Guvernului în mod obligatoriu.
„Deci, este un pachet de măsuri care trebuie luate de urgenţă” a adăugat liderul senatorilor.
Pe 23 februarie, premierul Dacian Cioloş a declarat că Guvernul nu va putea aloca bani pentru TVR înainte de luna iulie, când se face rectificarea bugetară, afirmând că până atunci trebuie luate măsuri “pentru a închide robinetul risipei la TVR” şi principala responsabilitate revine Parlamentului. La finalul dezbaterii Comisiilor reunite de cultură şi buget ale Parlamentului, Dacian Cioloş le-a transmis parlamentarilor că, în funcţie de deciziile pe care le vor lua cu privire la viitorul funcţionării şi conducerii televiziunii, „Guvernul va putea veni cu măsurile pe care le consideră fezabile în baza legilor actuale şi a responsabilităţii pe care o are”.
Preşedintele-directorul interimar al TVR, Irina Radu, a declarat că începând cu luna februarie TVR nu îşi va mai putea plăti taxele şi impozitele la stat, televiziunea publică având datorii de 100 de milioane euro la bugetul de stat, 50 de milioane de euro datorii comerciale şi 2500 salariaţi.