tăriceanuCălin Popescu Tăriceanu a afirmat, joi, la Piatra Neamț, că nu are motive să aștepte negocieri cu PSD pentru a-și păstra funcția de președinte al Senatului, exprimându-și, totodată, speranța că va fi respectat regulamentul acestui for legislativ care prevede modul de schimbare și alegere a președintelui.

„Este un regulament pentru alegerea președintelui și toți avem obligația să îl respectăm. Dacă există o problemă politică, nu aș face discuții prin intermediul presei. Nu m-am întâlnit cu liderii PSD, este vacanță la Senat după cum știți. Am avut doar contacte cu unii colegi din PSD de la Senat pentru activitățile curente. Nu am de ce să aștept o negociere dar dacă se va pune în discuții subiectul, vom discuta”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că există nemulțumiri în partid din partea unor colegi care nu mai doresc ca președinția Senatului să fie deținută de alt partid. Liviu Dragnea a precizat atunci că situația va fi discutată cu grupurile parlamentare, înaintea de începerea noii sesiuni parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.