tariceanuALDE pregătește o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției Raluca Prună, a anunțat, miercuri, copreședintele formațiunii politice, Călin Popescu Tăriceanu.

„Ministrul Justiției s-a descalificat spunând că drepturile omului sunt un lux. Eu cred că aici și premierul ar fi trebuit să reacționeze. O astfel de declarație în orice țară democratică ar fi dus instantaneu la demiterea ministrului justiției. (…) ALDE va pregăti o moțiune simplă pe acest subiect, pe justiție, evident”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la B1 TV.

Liderul ALDE a susținut că declarația ministrului Justiției a fost „total nefericită”, adăugând că aceasta nu este „la prima gafă”.

„Moțiunea simplă este generată de această declarație total nefericită a ministrului Justiției care este emblematică pentru modul în care ministrul gândește domeniul justiției, pentru modul în care a fost redactată o ordonanță (privind interceptările—n.r.) care este neconstituțională chiar pe domeniul dreptului și libertăților individului. Deci suntem într-un mare deficit democratic și acest lucru nu poate să rămână nesancționat cel puțin din partea ALDE care suntem un partid liberal și care punem mai presus apărarea drepturilor și libertăților”, a mai precizat Tăriceanu.

Potrivit lui Tăriceanu, moțiunea este deschisă tuturor partidelor care consideră că atitudinea ministrului Justiției este „un atac grav la adresa democrației”.

Ministrul Justiției Raluca Prună a declarat, luni, în legătură cu ordonanța privind interceptările, că aceasta nu restrânge drepturi și libertăți, ci tocmai le face efective. „Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”, a subliniat Prună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.