Circa 600 de foşti parlamentari vor beneficia de pensii speciale începând din 1 august, Guvernul alocând la rectificarea bugetară 20 de milioane de lei pentru aceste indemnizaţii speciale.
O astfel de pensie va ajunge la aproximativ 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei.
Potrivit legii, deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de activitate parlamentară.
Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare.
Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 – 291 din Legea Codului Penal.
Legea de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor prin care sunt introduse pensiile speciale pentru parlamentari a intrat în vigoare în luna ianuarie, după ce în decembrie preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea.