Soferii care sunt prinşi băuţi la volan şi-ar putea pierde definitiv dreptul de a conduce autovehicule, iar amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei.

Actul normativ, inițiat de mai mulți parlamentari, prevede amenzi şi sancţiuni în funcţie de gradul de alcoolemie depistat în sângele şoferului respectiv, dar şi de infracţiunile pe care le comit atunci când se află băuţi la volan.

Amenzile prevăzute în noul proiect sunt aspre şi variază între 5.000 şi 15.000 de lei, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Între doi şi cinci ani vor rămâne fără permis şoferii prinşi cu alcool la volan, în afara amenzilor contravenţionale. În cazul unui şofer băut recidivist întâlnit din nou de cei de la Poliţia Rutieră, el riscă să rămână fără permis pe viaţă.

„Nu este normal ca aceia care nu se pot lăsa de băutură să aibă dreptul de a conduce. Aceşti indivizi sunt pericol public, omoară oameni sau distrug alte bunuri. Trebuie spus stop acestor inconştienţi. Sancţiunile de acum din lege sunt lejere pentru beţivii care conduc maşini pe drumuri publice. Nu există scuze pentru faptul că ai condus băut. Asta e inconştienţă şi nesimţire, trebuie sancţionată”, a scris Petru Movilă, unul dintre iniţiatorii legii, pe site-ul său movilapetru.ro.

În această toamnă, proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, care, din postura de cameră decizională, va aproba acest act normativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.