Sindicaliştii din domeniul feroviar cer majorarea cu 10% a salariilor, tichete de masă şi vouchere de vacanţă, însă, nemulţumiţi de modul în care negociază reprezentanţii Ministerului Transporturilor, anunţă grevă japoneză în 22-24 septembrie, posibile proteste spontane şi chiar grevă generală.
Conducerea organizaţiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar îi acuză pe reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători că tergiversează negocierile, deşi la discuţii aceştia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluţii pentru satisfacerea cererilor sindicaliştilor, dacă ar avea şi sprijinul Ministerului Transporturilor.
Organizaţiile sindicale solicită o întâlnire de urgenţă, joi, cu ministrul Transporturilor, dar şi ca soluţiile la revendicările lor să fie discutate în prima şedinţă a Executivului, dat fiind că pentru aplicarea lor este necesară exprimarea voinţei politice a întregului Guvern.
Organizaţiile sindicale solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creşterea salariilor cu cel puţin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.
Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi satisfăcute, vor declanşa greva generală începând din 1 octombrie.