haleeeeeeeeeeeeeeeeeep

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 7-5, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier de la Sydney.

Halep a câştigat al doilea meci pe care l-a disputat în acest an după o oră şi 38 de minute.

Simona Halep a reușit un prim break în al treilea ghem al meciului și a preluat conducerea cu 2-1, după care s-a desprins la 5-1. Simona nu a reușit să încheie setul și Pliskova a revenit în joc, apropiindu-se la 5-4. Halep a salvat o minge de 5-5, dar a reușit în cele din urmă să își adjudece setul, cu 6-4, după 39 de minute.

Și în setul secund jucătoarea constănțeană a câștigat pe serviciul adversarei în al treilea ghem, apoi a făcut 3-1, a avut 4-2, dar Pliskova a reușit egalarea (4-4). Au nu mai puțin de patru break-uri consecutive, însă în cele din urmă Halep a reușit să câștige setul, cu 7-5, și să obțină victoria.

Raportul mingilor direct câștigătoare a fost unul echilibrat, 22-21 pentru Halep, diferența făcându-se la erorile neforțate, capitol la care Simona a avut 33, iar Pliskova 43. Pliskova, finalistă anul trecut la Sydney, a adunat șase ași, iar Halep doar doi.

În faza următoare, Halep va evolua împotriva jucătoarei ruse Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA, care a învins-o, tot miercuri, pe italianca Sara Errani, locul 19 WTA, cu scorul de 7-6 (1), 6-0.

Simona Halep, 24 de ani, şi Svetlana Kuzneţova, 30 de ani, fostă ocupantă a locului 2 mondial în 2007, s-au mai întâlnit de cinci ori până în prezent, sportiva din Constanţa conducând cu 3-2. Ultima lor partidă a avut loc în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, ediţia 2014, iar Simona Halep a câştigat cu 6-2, 6-2.

Calificarea în semifinale este recompensată la Sydney cu un premiu de 36.600 de dolari şi cu 185 de puncte WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.