Pia09344

Pe 4 august 2007 – NASA a lansat sonda Phoenix, pentru a căuta semne de viaţă pe Marte.

1857 – S-a născut istoricul şi teologul Augustin Bunea, membru al Academiei Române.

1870 – S-a născut matematicianul Simion Sanielevici, membru de onoare al Academiei Române; a efectuat cercetări importante în domeniul ecuaţiilor diferenţiale.

1875 – A încetat din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen: „Crăiasa zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Răţuşca cea urâtă”.

1900 – S-a născut Regina Mamă Elizabeth, mama Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

1901 – S-a născut Louis Armstrong, trompetist şi cântăreţ de jazz, unul din exponenţii cei mai reprezentativi ai „Stilului New Orleans” în muzica de jazz executată în Chicago în jurul anilor 1920 – 1930 (d.6 iulie 1971)

1916 – A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă dintre România, pe de o parte, şi Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia, pe de altă parte, care prevedea, printre condiţiile intrării României în război de partea Antantei, şi satisfacerea dezideratului unirii cu ţara a teritoriilor româneşti anexate de Austro-Ungaria

1999 – Ministrul britanic al Apărării, George Robertson, a fost ales de către Consiliul permanent al Alianţei Nord-Atlantice pentru a-i succede lui Javier Solana în funcţia de secretar general al NATO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.