Ziua de 26 iunie fost proclamată Ziua Drapelului Național al României prin Legea nr. 96 din 20 Mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

1241 – A fost fondat oraşul Hanovra (Germania).

1483 – Richard al III-lea devine rege al Angliei.

1819 – Este patentată bicicleta.

1886 – Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906.

1892 – S-a născut scriitoarea americană Pearl S. Buck, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în anul 1938 („Ogorul”, „Casa de lut”).

1900 – A murit Nicolae Kretzulescu, medic şi om politic.

1927 – A murit istoricul Vasile Pârvan, creatorul şcolii româneşti de arheologie; a elaborat un vast plan naţional de cercetări arheologice, întreprinzând săpături sistematice în aşezări din Dobrogea şi Muntenia; a descoperit, în 1913, cetatea Hristia.

1940 – S-a născut Billy Davis Jr., vocalist american (Fifth Dimension).

1942 – S-a născut Larry Taylor, basist american (Canned Heat, Harvey Mandel, John Mayall, Tom Waits).

1943 – S-a născut Georgie Fame (Clive Powell), vocalist şi pianist britanic (Blue Flames).

1943 – S-a născut Jean Knight, cântăreaţă soul americană.

1948 – S-a născut Richard McCracken, basist britanic (Taste, Stud, Spencer Davis, Axis Point).

1949 – S-a născut Decebal Traian Remes,1998-2000 – Ministru al Finanţelor,2007 Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

1950 – S-a născut Junior Daye, vocalist britanic (Sweet Sensation).

1951 – S-a născut Rindy Ross, vocalist şi saxofonist american (Seafood Mama, Quarterflash).

1955 – S-a născut Mick Jones, chitarist şi compozitor britanic (Clash, Big Audio Dynamite).

1956 – S-a născut Chris (Christopher Joseph) Isaak, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

1957 – S-a născut Patti Smythe, cântăreaţă americană (Scandal).

1957 – A murit scriitorul şi medicul german Alfred Döblin, cel care a impulsionat considerabil romanul german din secolul XX, ca şi curentul literar expresionist. Romanul său, “Berlin Alexanderplatz”, este considerat prototipul romanului modern al marilor oraşe.

1961 – S-a născut Terri Nunn, cântăreaţă şi compozitoare americană (Berlin).

1968 – S-a născut Paolo Maldini, fotbalist italian.

1971 – S-a născut Temistocle Popa, compozitor.

1974 – Prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american.

1977 – Ultimul concert al lui Elvis Presley.

2000 – A murit Corneliu Mănescu, ministru de Externe al României în perioada 1961-1972, semnatar al „Scrisorii celor şase”, întocmită în martie 1989, împotriva regimului Ceauşescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.