Pe 22 iulie 1456 are loc victoria de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva armatei otomane conduse de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.
1822 – S-a născut geneticianul austriac Johann Gregor Mendel, descoperitorul legilor eredităţii.
1946 – A fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care începe să funcţioneze efectiv la data de 7 aprilie 1948.
1987 – Gorbaciov face cunoscută disponibilitatea URSS de a distruge toate rachetele cu rază medie de acţiune.
1996 – Agenţia SUA pentru Comerţ şi Dezvoltare a acordat României un credit nerambursabil în valoare de 400.000 dolari, pentru dezvoltarea comunicaţiilor. Acordul a fost semnat de Joseph Grandmaison, directorul TDA şi de Ovidiu Ioan Muntean, ministrul Comunicaţiilor.
1998 – Intră în vigoare Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la data de 24 iunie
2003 – Miron Cozma a adresat preşedintelui Ion Iliescu o cerere de graţiere a pedepsei la care instanţa supremă l-a condamnat, în 1999, în dosarul privind mineriada din 1991.
2004 – Preşedintele american George W. Bush l-a primit, la Casa Albă, pe premierul român Adrian Năstase, cu care a discutat situaţia din Irak şi Afganistan, relaţiile bilaterale, alegerile din România şi SUA şi problema adopţiilor internaţionale.
2005 – Microsoft anunţă numele final al noului sistem de operare: „Windows Vista”.