Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că liberalii ar trebui să susțină modificarea Codului muncii astfel încât zilele de sâmbătă să fie plătite dublu.

„Mie mi se pare cel puțin anormal ca dacă suntem rămași în urmă să nu putem lucra și sâmbăta dacă vrem asta, dacă angajații vor să facă această chestiune și firmele să trebuiască să le dea două zile libere pentru că este un non sens atunci, nu mai pot lucra. Ar trebui să susținem modificarea Codului muncii ca cine vrea să lucreze și sâmbăta să fie plătit dublu, dar atât. Este anormal cât timp nu ai angajați să nu ai pe cine angaja să nu poți să lucrezi zece ore la o firmă, dar să poți să lucrezi cu normă întreagă la o firmă și cu jumătate de normă la o altă firmă. În felul acesta eu cred că putem să creștem productivitatea, salariile, iar firmele noastre să se păstreze competitive în piețele europene”, a afirmat Ilie Bolojan, la Liga Aleșilor Locali ai PNL.

Secretarul general al Partidului Național Liberal consideră că există forme artificiale de menținere a oamenilor în șomaj pe care PNL nu le poate susține.

„Trebuie să susținem modificarea Codului muncii”, a punctat politicianul.

În opinia sa, prioritățile sunt infrastructura în transporturi și rezolvarea problemelor din învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.