Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) nu este mulţumită de structura actuală a anului şcolar. Elevii ar trebui să intre în vacanţă eşalonat, pe judeţe sau regiuni, după modelul german, conform ANAT.
ANAT a făcut o cerere, în acest sens, către Ministerul Educației pentru a introduce acest proiect.
„Este o problemă care trebuie rezolvată, vrem să mergem la o întâlnire cu ministrul Educaţiei, din cauză că nu ne plac schimbările de vacanţă. Din cauză că se intră în vacanţă pe 25 iunie, şi nu pe 15 iunie, se pierd din clienţii pe care-i puteam trimite în vacanţă. Noi dorim vacanţe eşalonate”, a declarat Alin Burcea, pentru News.ro.
Propunerea ANAT presupune ca o parte dintre elevi să termine anul şcolar pe 1 iunie. Se va stimula în acest fel creşterea rezervărilor pentru luna iunie, de obicei mai slabă pentru turismul din România.
„Se poate şi în România, fie pe judeţe, fie pe zone geografice. De exemplu, Moldova să înceapă vacanţa pe 1 iunie, Muntenia pe 10 sau 15 iunie, Transilvania pe 20 iunie. Şi atunci practic se lungeşte sezonul, este unul dintre cele mai importante lucruri”, mai susţine Burcea.
ANAT a susținut că acest model de vacanțe eșalonate se practică în Germania de foarte mulți ani.