În România, câștigul salarial mediu net a crescut în luna iunie cu 0,7%, sau 15 lei, față de luna precedentă, până la 2.078 lei, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Valorile  cele  mai  mari  ale  câştigului  salarial  mediu  nominal  net s‐au  înregistrat  în activităţi  de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5295 lei), iar cele mai  mici în hoteluri şi restaurante (1251 lei).

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,3%.

În luna iunie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salaral mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale,  anuale,  de  vacanţă  ori  pentru  performanţe deosebite),  drepturi  în  natură  şi  ajutoare băneşti,  sume  din  profitul  net  şi  alte fonduri  (inclusiv  tichete  de  masă  sau  tichete  cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează:

  • cu 14,5% în fabricarea băuturilor;
  • între  10,0%  şi  12,5%  în  activităţi  de  editare,  transporturi  pe  apă,  fabricarea calculatoarelor şi  a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice;
  • între 6,0% şi 8,0% în telecomunicaţii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.;
  • între 3,0% şi 4,5% în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii  imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, transporturi aeriene, fabricarea  produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Pentru 2016, prognozele oficiale arată că venitul mediu brut lunar din sectorul bugetar va ajunge la 3.231 lei, nivel cu 22,6% mai mare decât câștigul brut din sectorul concurențial, care include companiile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.