salarii

Salariile cadrelor medicale cresc cu 25% începând de joi, majorare de care vor beneficia peste 200.000 de angajaţi din sistemul sanitar, aceştia fiind primii bugetari care primesc salarii mărite după ce au fost majorate indemnizaţiile unor demnitari, între care preşedintele şi premierul.

De la 1 octombrie, angajaţii din sistemul sanitar vor avea salariile mărite cu 25%. La rândul lor, funcţionarii din administraţia publică locală ar putea beneficia de măriri salariale cu până la 12%, în funcţie de decizia autorităţilor locale.

Majorarea salariilor din sistemul sanitar a generat nemulţumiri în rândul cadrelor didactice, care au cerut creşteri de 15% de la 1 noiembrie sau de 20% de la 1 decembrie, ameninţând cu proteste. Sindicaliştii din educaţie au decis să amâne decizia privind declanşarea unor proteste până în 10 octombrie, când reprezentanţii Guvernului au promis că vor şti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educaţie şi de la ce dată.

Guvernul a aprobat, în luna august, Ordonanţa de Urgenţă privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%, iar actul normativ prevede şi creşterea unor sporuri, dar şi facilităţi pentru medicii rezidenţi.

Astfel, ordonanţa prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, conform legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.