nini

De ceva timp Tarom și Blue Air se duelează în oferte pentru cursa București-Iași și retur. Blue Air a fost prima care a anunțat în urmă cu aproximativ o săptămână că introduce câte două curse zilnice spre București, de pe 25 octombrie, la un preț ce pornește de la 82 de euro, dus-întors.

Mai târziu, Tarom a anunțat că oferă reduceri importante pe aceeași rută. Mai exact, biletele celor de la Tarom, rezervate după 1 august pentru curse efectuate după 25 octombrie, vor costa de la 79 de euro.

În acest tarif intră un bagaj de mână de până la 10 kilograme și un bagaj de cală de maxim 23 de kilograme. De asemenea, în prețul biletului este inclusă și o gustare.

Imediat a venit și replica celor de la Blue Air, care au postat pe site un anunț prin care precizează că zborurile dus-întors pe ruta Iași-București au prețuri începând cu 61,8 euro.

Prețul este comparabil cu cel al unui bilet dus-întors, pe aceeași rută, cu trenul, la cușetă. Drumul cu trenul durează peste 7 ore, cel cu avionul doar o oră.

Recent, Blue Air a mai anunțat o reducere de 14,99% pentru toate zborurile din perioada 1 septembrie 2015 – 26 martie 2016.

Astfel, rezervarea unui bilet de avion pentru un zbor dus-întors pe ruta Iaşi – Bucureşti cu plecarea pe 26 octombrie şi întoarcerea pe 2 noiembrie va costa 54,32 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.