diaspora

Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania, prezenţi la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului din Harghita, spun că sunt pregătiţi să ceară preşedintelui Klaus Johannis dizolvarea Parlamentului, dacă nu se vor aproba votul prin corespondenţă şi votul electronic.

Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa, a afirmat, acum puțin timp, că românii din diaspora sunt pregătiţi să facă presiuni asupra autorităţilor din România, pentru a avea vot prin corespondenţă şi vot electronic.

Preşedintele FADERE s-a arătat ”optimist”, cu toate că ”din ce în ce mai mulţi factori de decizie, parlamentari şi voci de mai sus”, i-au spus că nu ar mai fi timp pentru aşa ceva.

De asemenea, el a susţinut că la alegerile din 2016 numărul românilor care se vor prezenta la urne va fi mai mic decât la scrutinul pentru alegerile prezindeţiale de anul trecut.

La rândul său, Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, consideră că la alegerile de anul viitor vor vota mulţi români din diaspora, pentru că a fost extinsă posibilitatea de înfiinţare a secţiilor de votare.

Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania au acuzat partidele politice româneşti că au ”măcinat” diaspora, că dezbină comunităţile româneşti pentru a le obţine voturile şi că după ce ajung la guvernare ”îşi scurg” banii destinaţi românilor, uitând de promisiunile pe care le-au făcut.

Cele câteva milioane de români din diaspora sunt reprezentaţi în Parlamentul României de patru deputaţi şi doi senatori, ”puţini şi cu aproape zero iniţiative legislative la fiecare dintre ei”, conform reprezentanţilor acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.