De Eugen Matzota
Abia publicasem ieri dimineaţă articolul intitulat cu totul altfel decât acesta, mai exact: E România condusă de serviciile secrete?, unde doar mă întrebam DACĂ, şi am realizat că va fi o altfel de zi. Editorialul precedent, cel cu românul ca informator, a făcut şi el valuri, dar mai mult dinspre cei care se simţeau cumva cu musca pe căciulă. Aici era o altă problemă, una sesizată de cei care mai şi văd ce se întâmplă şi nu-înghit orice informaţie adusă pe farfurie de media.
Există, evident, o senzaţie generală de teamă de ascultatul telefoanelor, de exemplu, de parcă toţi românii ar fi în rând cu marii corupţi. Ei, la ei, da, ar fi cazul să fie urmăriţi, dar chiar aşa, tot românul să se creadă atât de important? Ajunge că-şi pune viaţa pe Facebook, cu ore şi minute, cu poziţia exactă unde se află în fiecare moment, practic, ce-ar mai trebui risipite resurse când omul se deconspiră singur, dac-ar fi să-l întrebe cineva de cine ştie ce?
Mai mult, muşcând din mărul otrăvit al diferitelor mici progrămele gratuite, îşi face publice traseele zilnice, excursiile, cu viteza de deplasare, locul de odihnă, cel de alimentare cu combustibil, ba chiar şi mâncarea preferată, să ştie „agenturilii străini”, cum spunea Ceauşescu, cu ce să-l otrăvească dacă devine vreo ţintă. Purtând mereu cu el telefonul mobil, oricine-ar vrea să-l găsească ar putea, cu mare precizie, ca pe Miron Cozma când cu mineriada, la Cozia, parcă…
Ei, pornind de la această impresie generală, omul de rând ar putea crede că serviciile conduc şi România. Păi, dac-ar fi aşa, s-ar mai desfăşura execuţii ca pe vremea stalinismului, aşa cum a fost pus la zid Zgonea? Chiar nu s-ar găsi cineva să le spună acelor oameni că poate că Europa vede şi nu-i bine să dai timpul cu 60 de ani înapoi?
Nu cred că serviciile-ar permite ca un partid mare, PSD, unde s-au adunat nostalgicii avantajelor de pe vremea comunismului, fără a o recunoaşte, dar comportându-se ca atare, să compromită încă o dată România.
Serviciile n-ar permite, pe aceeaşi linie, ca un tehnocrat strălucit, dar educat la Bruxelles, să fie târât prin mocirla dâmboviţeană, obligat să lucreze cu oameni frecventabili, nu neapărat competenţi.
Aceleaşi servicii, sau altele, doar ca să facem un joc de cuvinte, ar fi încercat măcar să oprească ducerea în spaţiul public a unui conflict între instituţii esenţiale cum sunt DNA şi SIE, conflict care nu se opreşte la ele, din păcate.
Conflictul la care românii sunt doar spectatori şi nu înţeleg c-ar trebui să-şi spună părerea, nu să murmure şi să-nghită, acela dintre servicii şi instituţiile statului căpuşate de corupţie, este cel de care depinde soarta României. Degeaba înjură omul de rând Parlamentul sau Senatul, cei de-acolo-şi văd de treaba LOR, numai a lor, şi, atenţie, fac legi ce sunt deseori doar pentru ei!
Nu va veni Europa să facă ordine între servicii, niciodată într-o ţară NATO! Aceeaşi Europă, la care se alătură SUA, desigur, se exprimă hotărât împotriva corupţiei din partide şi Parlament, împotriva acestei clase politice pe care tot noi am adus-o la putere.
Să lăsăm serviciile cu treaba lor şi să ne vedem de-a noastră pentru că numai noi putem să schimbăm ţara politicienilor. Noi suntem ţara, nu ei!
Ei profită de ea. Noi, însă o iubim, drept care nu ne vindem sufletul pentru un litru de ulei şi-un kil de zahăr!
Sau, mă rog, aşa ar trebui să fie…
