Sportivi RMMAF

România este reprezentată de patru sportivi la Mondialele de MMA ce vor avea loc săptămâna viitoare în Las Vegas, Statele Unite ale Americii. La ediția de anul acesta sunt înscrise 40 de țări și 256 de sportivi.

Deși se anunță o competiție extrem de puternică, România are toate șansele ca și anul acesta să se întoarcă cu cel puțin o medalie, sportivii fiind într-o formă foarte bună.

Primul sportiv care pleacă cu șanse mari la câștigarea categoriei de 52 de kg este Raluca Dinescu, legitimată la Clubul Sportiv AGON. Ea a câștigat titlul de vicecampioană europeană în anul 2015, deține un palmares de 3 victorii și o singură înfrângere și este una dintre cele mai valoroase sportive de MMA din România. Cu experiență vastă în artele marțiale, Raluca Dinescu are toate calitățile să repete cel puțin performanța de la europenele de anul trecut.

Cel de-al doilea sportiv, brașoveanul Paul Butacu, legitimat al Clubului Sportiv Tsu Shin Gen și Korona Fight Sport, are 5 meciuri și tot atâtea victorii, toate înainte de limită.

Cel de-al treilea român, Cristian Iorga, reprezentant al Clubului Sportiv AGON, se mândrește cu un palmares de 7 victorii și doar o singură înfrângere în competițiile de MMA. Este unul dintre cei mai buni practicanți de MMA din România, având o experiență vastă în Judo și BJJ și o evoluție foarte bună.

Cel de-al patrulea sportiv care va reprezenta România la mondiale este Marius Cantoneru, legitimat la Clubul Sportiv ABSOLUTO din București. El are la activ 4 meciuri, dintre care două victorii și două înfrângeri.

Din motive obiective ce nu țin de pregătirea sportivilor, greii Marcov Sașa din Timișoara și Ion Grigore din București nu vor fi prezenți la acest eveniment. Sperăm ca aceștia să nu lipsească din lotul de la europenele de MMA din această toamnă.

„Este o mare realizare pentru comunitatea de MMA din România să putem fi prezenți pentru a treia oară consecutiv la Mondialele de MMA care au avut loc în fiecare an în SUA. Realizarea este cu atât mai mare cu cât, toate costurile de pregătire și deplasare au fost susținute din resurse proprii. Aceste participări vin să arate Ministerului Tineretului și Sportului existența unui cadru competițional internațional forte puternic ale cărui exigențe sunt la cel mai înalt nivel, fiind impuse de Federația Internațională de Arte Marțiale Mixte, autoritățile din domeniul sportului din Statele Unite și de Agenția Mondiale Anti-Doping.

Toate acestea au convins până acum și autoritățile din România, motiv ce a făcut ca reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului să ne comunice oficial, săptămâna trecută, faptul că raportul a fost transmit conducerii cu mențiunea recunoașterii ramurii de sport „arte martiale mixte – MMA”. Așteptăm cu interes emiterea ordinului“, a declarat George Stanciu, președintele Asociației Clubul Sportiv AGON și inițiatorul cererii de recunoastere a MMA-ului ca ramură de sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.