comerțul cu amănuntulVolumul comerțului cu amănuntul în România a crescut cu 15,6% în luna ianuarie 2016, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, aceasta fiind cea mare creștere în ritm anual înregistrată de o țară membră a Uniunii Europene, conform Eurostat.

În zona euro, comerțul cu amănuntul a crescut cu 2% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,8%.

Comerțul cu amănuntul în UE 28 a fost influențat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,9%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi și țigări s-au majorat cu 2,1% iar vânzările de combustibili au crescut cu 1,4%.

În luna ianuarie 2016 comparativ cu luna decembrie 2015, România a înregistrat cea de-a patra creștere a volumului comerțului cu amănuntul, cu un avans de 1,9%, creșteri mai mari fiind înregistrate doar de Portugalia (5,9%), Polonia (3,4%) și Slovenia (3%).

Comerțul cu amănuntul, de la o lună la alta, a crescut cu 0,4% în zona euro și cu 0,8% în UE 28, grație faptului că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,1%, în timp vânzările de alimente, băuturi și țigări au crescut cu 0,7% iar vânzările de combustibili au crescut cu 0,5%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.