wide-full1443041984

România a debutat cu o înfrângere la Cupă Mondială din Anglia pe Olympic Stadium din Londra, unde a cedat în față Franței cu 38-11 (17-6). 
Începutul de partidă a fost extrem de echilibrat cu un joc atent în defensivă și agresiv pe înaintare de partea României, astfel că francezii s-au văzut nevoiți să concretizeze în puncte o lovitură de pedeapsă pentru a tăia din elanul Stejarilor care au fost aproape de eseu prin Vlaicu.
În aceste condiții la jumătatea primei reprize scorul a fost de 3-3, cu câte o tentativă de țintă din care au marcat Parra, respectiv Vlaicu. A venit însă minutul 29, și Paulica Ion a fost trimis pe bancă pedepselor, inferioritatea numerică fiind exploatată eficient de „cocosii galici” care au finalizat de două ori în terenul nostru de țintă.
Mai întâi Guitoune a fost pus în situația de a păsa lui Parra, aripă marcând un eseu la colț, pentru că la patru minute distanță, Nyanga să puncteze pe un contra-atac, ambele reușite fiind transformate de Parra. Până la pauză Vlaicu a redus diferență dintr-o penalitate, astfel că la cabine s-a intrat cu rezultatul de 17-6, în favoarea francezilor.
Repriza secundă a început cu Leș Bleus având inițiative, iar Stejarii apărându-se între linia de 22 și cea de centru, defensivă noastră rezistând până în minutul 67 când Guitoune a marcat al treilea eseu al cocoșilor galici, realizând dublă personală.
Reușită a dat aripi elevilor lui Saint-Andre și Fofana, după o pătrundere în care a scăpat de trei placaje, a adus și eseul pentru punctul bonus ofensiv. Rolul de transformer a fost luat de Kockott, care că și Parra, s-a dovedit fără greșeală din față butului nostru.
Minutul 74 a adus și singurul eseu marcat de Stejari, după un mol de margine, Valentin Ursache a concretizat efortul colectiv al înaintării, din poziție dificilă Vlaicu nereușind să aducă în contul Stejarilor și cele două puncte ale transformării.
Ultima reușită a partidei i-a aparținut lui Fickou, slalomul acestuia aducând cea de-a cincea încercare pentru Franța care s-a impus cu rezultatul de 38-11, după transformarea lui Kockott.
Următoarea partidă a Stejarilor la Cupă Mondială va avea loc pe 27 septembrie când vor evolua împotrivă Irlandei, pe Stadionul Wembley din Londra, informează Federația Română de Rugby.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.