România a consemnat, în luna ianaurie, a doua inflație negativă în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o rată de minus 1,5%, dublă față de cea de minus 0,7% înregistrată în luna decembrie 2015, arată datele publicate, joi, de Eurostat.
Conform Eurostat, în Uniunea Europeană rata anuală a inflației a rămas stabilă la 0,2%, în timp ce în zona euro a urcat până la 0,3% în ianuarie, de la 0,2% în decembrie. Un număr de 10 state membre au înregistrat rate anuale negative ale inflației, pe primele locuri fiind Polonia (minus 1,7%) și România (minus 1,5%). La polul opus, cele mai mari rate anuale ale inflației au fost înregistrate în Belgia (1,8%), Austria (1,4%) și Suedia (1,3%).
Comparativ cu luna decembrie 2015, rata anuală a inflației a scăzut în 12 state membre, printre care se numără și România, a rămas stabilă în două țări și a crescut în 14 state.
În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creșterii prețurilor l-au avut restaurantele și cafenelele (cu o creștere 0,10 puncte procentuale), urmate de țigări și fructe (ambele cu o creștere de 0,06 puncte procentuale). De cealaltă parte, cel mai semnificativ impact negativ asupra inflației a venit din partea combustibililor pentru transport (minus 0,28 puncte procentuale), a combustibilului pentru încălzire (minus 0,18 puncte procentuale) și a gazelor naturale (minus 0,11 puncte procentuale).
Banca Centrală Europeană mizează pe o creștere a prețurilor de sub 2%. Însă, inflația în zona euro a fost sub această țintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar și în teritoriu negativ, în condițiile în care prețul la petrol s-a redus semnificativ.
În ceea ce privește România, datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că indicele prețurilor de consum a fost de—2,1% în luna ianuarie 2016 comparativ cu ianuarie 2015.
Cu toate acestea, BNR a modificat la 1,4% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de prognoza anterioară, de 1,1%. De asemenea, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat recent că se așteaptă la o înăsprire a politicii monetare mai devreme decât s-a preconizat anterior, în condițiile în care inflația a revenit.