b0fb248334b406d1706fccc3ac32bc05

Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, a avut joi o întâlnire de lucru cu președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Dean Spielmann pentru a discuta probleme legate de restituirea proprietăților și de condițiile de detenție din penitenciarele din România.

Am discutat, în primul rând, despre principalele cauze care au condus la constatarea încălcării de către România a unor drepturi și la măsurile care se pot lua de către autoritățile române. Problema restituirilor, cauza principală pentru care CEDO a constat încălcarea de către România a unor drepturi a fost rezolvată prin adoptarea în anul 2013 a legislației în materia restituirii proprietăților, iar Curtea a confirmat, în cursul anului 2014, faptul că noua lege prevede un cadru adecvat pentru rezolvarea cererilor de despăgubire”, a declarat Cazanciuc printr-un comunicat al Ministerului Justiției.

De asemenea, Robert Cazanciuc a mai precizat că Ministerul Justiției a început să monitorizeze modul de aplicare a noilor Coduri.

România se confruntă cu o situație deosebită în ceea ce privește condițiile de detenție. Avem nevoie de ample investiții pentru îmbunătățirea infrastructurii penitenciare, dar, pe lângă fonduri bugetare, încercăm să atragem și alte surse de finanțare. La inițiativa României și Italiei, în cursul lunii martie 2015, miniștrii Justiției din 11 state membre UE au semnat o scrisoare prin care se solicită Comisiei Europene alocarea de fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Este o situație complicată pentru care nu avem soluții imediate, dar pe care România trebuie să o rezolve”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Președintele CEDO, Dean Spielmann, a subliniat că problemele cu care se confruntă România se regăsesc și în alte state europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.