KLAUS-IOHANNIS-PREŞEDINTE

Cu prilejul deschiderii Programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, președintele Iohannis a avut un răspuns la amenințările Rusiei de săptămâna trecută.

„Recentele declaraţii din partea Federaţiei Ruse legate de sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt incorecte pe fond, pentru că sistemul nu are absolut nicio legătură cu Rusia. Ele nu pot să ne intimideze. Dimpotrivă, aceste ameninţări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea noastră, de întărire a securităţii NATO ca reacţie legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă. În Est, avem de-a face cu Federaţia Rusă mai activă, mai agresivă cu vecinii săi, care încalcă normele de drept internaţional şi care, prin acţiunile sale de militarizare a spaţiului Mării Negre, inclusiv în Crimeea ilegal ocupată, a afectat grav echilibrul de securitate la Marea Neagră. În viziunea noastră, cele două dimensiuni ale securităţii europene, cea Estică şi cea Sudică, trebuie tratate sistemic, prin identificarea unor opţiuni, atât pentru creşterea securităţii şi a rezilienţei statelor europene, cât şi pentru proiectarea securităţii, democraţiei şi prosperităţii în vecinătatea noastră. Cred, aşadar, că trebuie să oferim soluţii integrate, care să aibă în vedere elemente de securitate şi umanitare şi care să abordeze, în primul rând, cauzele focarelor de insecuritate, nu numai consecinţele acestora”, a declarat Iohannis la Cotroceni.

Reacția președintelui a venit după ce Vladimir Putin a transmis un mesaj de amenințare la adresa României și a Poloniei: „Dacă ieri în acele zone din România oamenii nu ştiau pur şi simplu ce înseamnă să fie ţinte, atunci azi vor fi forţaţi să ia anumite măsuri pentru a-şi asigura securitatea.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.