politie

4.230 de conducători auto, cu 2.000 mai mulți decât săptămâna trecută, au rămas fără permis de conducere: 710 pentru consum de alcool și 302 pentru depășirea vitezei legale.

Fiindcă una dintre prioritățile polițiștilor rutieri este siguranța pietonilor, la nivel național au fost organizate acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor care reprezintă un risc pentru aceștia. Într-o singură acțiune, în numai șase ore, au fost înregistrate aproape 3.000 de cazuri în care conducătorii auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, fiind reținute 274 de permise de conducere.

Recomandăm conducătorilor de vehicule să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită la apropierea de trecerile pentru pietoni, dar și în zonele unde observă un flux mare de persoane, precum și la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun.

 „Sărbători de iarnă în siguranță”!

În patru săptămâni de la declanșarea acțiunii „Sărbători de iarnă în siguranță”, polițiștii și jandarmii au intervenit la aproape 52.000 de evenimente, ceea ce reprezintă o medie zilnică de aproximativ 2.000 de intervenții.

Din punct de vedere al menținerii climatului general de ordine publică, nu au fost înregistrate evenimente de o gravitate deosebită.

Atenție la materialele pirotehnice!

În această săptămână, au fost constatate 75 de infracțiuni în cadrul acțiunilor de verificare a modului de comercializare a materialelor pirotehnice, fiind confiscate articole pirotehnice în valoare de peste 174 de mii de lei.

Într-o singură acțiune organizată în județul Timiș, polițiștii au oprit de la comercializare 120 de tone de articole pirotehnice, iar alte 5 tone au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Elicopterele M.A.I. – în misiuni de monitorizare a traficului, dar și aeromedicale

Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație sunt angrenate în această perioadă în misiuni de monitorizare a traficului pentru a veni în sprijinul echipajelor de poliție rutieră de la sol în fluidizarea traficului și evitarea blocajelor.

Alte patru elicoptere M.A.I. de mare capacitate asigură sprijin pentru misiunile operative.

Totodată, în ultimele șapte zile, 48 de pacienți au fost transportați la unitățile medicale de urgență cu aeronavele Inspectoratului General de Aviație.

Pentru aceste de misiuni sunt pregătite 2 aeronave și șase elicoptere SMURD, transmite MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.