Raluca-Pruna

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, miercuri, referitor la protestele deţinuţilor din mai multe penitenciare din ţară, că nu va lua măsuri sub presiune.

„Nu serveşte nimăni, nici deţinuţilor nici societăţii, escaladarea acestor tensiuni. Aşteptăm cu toţii, ca societate, soluţii de mai bine de 20 de ani. Înţeleg nerăbdarea, îi asigur că lucrăm la aceste soluţtii. Există o responsabilitate a întregii societăţi, a Guvernului, a mea ca ministru, a Parlamentului şi a publicului, care trebuie să fie informat corect şi nepărtinitor şi trebuie să fie consultat. Escaladarea tensiunii în penitenciare nu va genera adoptarea de măsuri grăbite. Nu voi adopta nicio măsură sub presiune. Avem nevoie de măsuri bune. Dacă am aşteptat 20 de ani, mai putem aştepta două luni ca să consultăm întreaga societate românească. Îi rog (n.r pe deţinuţi) să aibă puţină răbdare să putem face această dezbatere şi consultare. Scopul este un pachet de măsuri care va fi pus pe masa Parlamentului în sesiunea de toamnă”, a declarat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a făcut aceste precizări în condiţiile în care Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat miercuri că sunt revolte în opt din cele 45 de închisori din ţară.

„Am luat cunoştinţă de evenimentele recente din mai multe penitenciare. Potrivit datelor ANP în opt din 45 de penitenciare există evenimente tensionate, între timp fiind şi alte unităţi de penitenciar, Tulcea, spre exemplu, care s-au alăturat”, a mai spus Prună.

Totodată, ministrul a subliniat că situația din sistemul penitenciar este „una sistemică și gravă”.

„(…) Situația din sistemul penitenciar este una sistemică și gravă, nu de ieri, nu de alaltăieri, ci de mai bine de 20 de ani. (…) Am declarat că este o prioritate a mandatului meu încercarea de a remedia situația din penitenciare. (…) În noiembrie 2015, am moștenit o colecție de hârtii, nu măsuri concrete. Nu-mi sunt străine problemele”, a mai afirmat Raluca Prună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.