Persoanele singure și familiile care nu-și permit plata integrală a cheltuielilor pentru încălzirea locuinței în timpul sezonului rece, pot solicita anual ajutorul de încălzire. Cererea și actele doveditoare trebuie depuse la primărie până la mijlocul lunii octombrie, potrivit avocatnet.ro.
Acesta poate acoperi parțial sau integral costurile de încălzire și este reglementat actualmente de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
Ajutorul este acordat, mai exact, pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat anual până la data de 15 octombrie, acesta fiind termenul-limită de bază, potrivit OUG nr. 70/2011.
Pentru a solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței, cererea, ce trebuie să fie însoțită de o declarație pe propria răspundere referitoare la componența familiei și veniturile acesteia, se depune la primăria localității de domiciliu, se arată în ordonanța de urgență a Executivului. Aceasta se poate depune fie individual, fie prin intermediul asociațiilor de proprietari/locatari, în funcție de situație.
Citește mai multe pe avocatnet.ro.