Seenow, primul serviciu online de live TV si Video on Demand din România, va oferi începând de astăzi doar conţinut gratuit utilizatorilor săi, serviciul renunţând totalmente la a mai oferi conţinut contra cost.
Veți avea oportunitatea de a alege din mai mult de 30 de canale tv live. De asemenea, veți putea viziona și unele emisiuni înregistrate ale acestora.
„Seenow îşi propune în acest fel să fie şi mai aproape de baza mare de utilizatori români pe care a câştigat-o în anii de la lansarea din decembrie 2011, atât din ţara cât şi din străinătate, şi să le ofere acces neingrădit la o selecţie de programe de ştiri, muzică, emisiuni generaliste şi canale radio”, potrivit capital.ro.
Așadar, începând de astăzi, 1 iulie, utilizatorii Seenow pot accesa gratuit serviciul prin intermediul site-ului www.seenow.ro şi a aplicaţiilor disponibile în toate app-store-urile importante (Android, Apple, Windows etc).