chilia

Proiectul „Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deținuților” atinge un nou obiectiv ecologic prin plantarea de pomi fructiferi și salcâmi la secția exterioară Tătaru a Penitenciarului Tulcea, în Delta Dunării.

Deținuți, personal de penitenciar și reprezentanți ai organizațiilor partenere din proiect au plantat salcâmi, cireși, caiși, pruni, meri, peri și nuci în vecinătatea ansamblului de ateliere eco construit. Se întregește astfel un spațiu dedicat unui experiment de aplicare a ecologiei umane în pregătirea pentru reintegrare în societate a foștilor deținuți.

Fiecare merită o nouă șansă. Așa cum natura o ia de la început primăvara, așa cum într-un pom de-abia plantat se găsesc promisiunile umbrei și ale roadelor din anotimpurile care urmează, sper ca această nouă șansă să fie dusă până la capăt de cei cărora li se oferă.” a spus Ivan Patzaichin, prezent la eveniment.

„În casele pe care le ridică deținuții aici, pe Grindul Tătaru, alți deținuți vor avea șansa să învețe meserii care să le permită să trăiască cum se cuvine după liberare. Ne dorim ca acest loc să fie cât mai aproape de natură, așa că ne-am gândit să sădim o grădină nouă la casă nouă. Am invitat partenerii de program să ne dea o mână de ajutor, și sperăm să-i avem aproape și când vom culege fructele acestui proiect.” a declarat Valeriu Țugui, seful Sectiei Exterioare Chilia.

În cadrul proiectului pilot de la Chilia Veche, deținuții, în special cei cu un nivel de şcolarizare scăzut şi de etnie romă, participă la cursuri de calificare în meseria de lucrător în eco-construcţii şi dulgher. Partea practică a acestor cursuri constă în realizarea unor construcții ecologice care vor găzdui ateliere în care și alte persoane private de libertate vor putea învăța meserii de nișă, care să le ofere un avantaj competitiv pe piaţa muncii: agricultură eco, împletituri de papură/răchită și olărit. Astfel, le vor fi oferite instrumentele minime care pot facilita reintegrarea lor socială și pot contribui la reducerea ratei de recidivă și la prevenirea comiterii altor infracțiuni. De la începutul proiectului, în 2014, până în prezent, au absolvit cursurile 78 de deținuți, iar până la finalizarea sa, în toamna acestui an, numărul total de absolvenți va fi de peste 115.

Proiectul „Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deținuților” este derulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, împreună cu Kriminalomsorgen-Region Sør (Serviciile Penitenciare din Regiunea de Sud, Norvegia), Penitenciarul Tulcea şi consorţiul format din Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 şi Asociaţia Romano ButiQ, și finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.