Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat marți de plenul Camerei Deputaților.
Actul normativ a fost aprobat cu 164 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă” și 26 abțineri.
Proiectul prevede interzicerea completă a fumatului în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii, inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Proiectul a fost adoptat de Senat în anul 2011.