Intonarea imnului naţional va fi obligatorie pe stadioane şi baze sportive, cu ocazia „competiţiilor sportive oficiale, de nivel naţional, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă”, conform unui proiect de lege iniţiat de liderii PSD.
Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Senat, şi este susţinut de liderul partidului, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, liderul grupului senatorilor PSD, Mihai Fifor, liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, şeful PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi deputaţii Florin Iordache, Marian Neacşu.
Potrivit expunerii de motive, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a solicitat Parlamentului amendarea legii privind arborarea drapelului, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României. Astfel, iniţiatorii au considerat că este necesară impunerea unor „măsuri chiar simbolice dar puternice” privind obligativitatea intonării imnului naţional.
„Considerând că, uneori, măsuri chiar simbolice dar puternice, se impun, vă înaintăm spre dezbatere şi aprobare prezenta propunere legislativă care are ca obiect de reglementare lărgirea cadrului vizând obigativitatea intonării imnului naţional. Prezenta completare a legislaţiei are drept scop să contribuie la întărirea sentimentului competitorilor sportivi de orice vârstă de apartenenţa la un mediu sigur, protector, lipsit de discriminări sau tensiuni sociale – statul român”, conform expunerii de motive.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, declarat la jumătatea lunii ianuarie că legislaţia nu permite intonarea imnului naţional înaintea competiţiilor interne, astfel că FR Baschet a încălcat legea când a introdus în propriul regulament obligativitatea intonării acestuia înaintea meciurilor din ligile naţionale.