madalin-voicu-938x535

În dosarul mediatizat prin comunicatele nr. 210/VIII/3 din 1 martie 2016, 192/VIII/3 din 25 februarie 2016, 174/VIII/3 din 22 februarie 2016, 114/VIII/3 și 118/VIII/3 din 10 februarie 2016, privind infracțiuni de corupție, de spălarea banilor și de fraudare a fondurilor europene destinate finanțării unor programe destinate persoanelor defavorizate, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea acțiunii penale și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților, în legătură cu alte fapte penale:

VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

PĂUN NICOLAE, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– deturnarea de fonduri,
– fals în înscrisuri private,
– spălarea banilor,

PARASCHIV IULIAN COSTEL, manager al proiectului ”Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de :
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– deturnarea de fonduri,
– spălarea banilor,

ROTARIU FLORENTINA, manager general al Asociației Partida Romilor „Pro Europa” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– fals în înscrisuri private
– deturnarea de fonduri,
– spălarea banilor,

MĂRGĂRIT (fostă RADU) IRINA-VALERIA, director economic al Asociației Partida Romilor „Pro Europa” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare de fonduri.

De asemenea, în vederea confiscării extinse și pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunilor, procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea societății SC Niky Scorpion Alcom S.R.L., până la concurența sumei de 30.470.708,72 lei.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012, inculpatul Voicu Mădălin Ștefan, folosindu-se de calitatea de președinte de onoare al Asociației Partida Romilor Pro Europa, a solicitat si a obținut, în numerar, de la reprezentanții acesteia, suma de 100.000 lei. Această sumă de bani a fost folosită de inculpat în campania electorala din anul 2012, în care a candidat din partea unui partid politic pentru obținerea calității de deputat.

În perioada octombrie 2014, reprezentanții Asociației Partida Romilor Pro Europa, folosindu-se de un număr de 17 contracte de împrumut încheiate în mod fictiv în lunile octombrie 2012 și mai 2013, au retras din conturile acesteia suma de 846.000 lei, sub pretextul restituirii unor datorii inexistente.

Contractele respective au fost semnate din partea Asociației Partida Romilor „Pro Europa” de inculpații Păun Nicolae, Rotariu Florentina și Paraschiv Iulian, acesta din urmă în calitate de manager al proiectului „Acces pe piața muncii, o șansă pentru tine”.

În lunile ianuarie și februarie 2016, în contextul existenței prezentului dosar, inculpata Rotariu și Mărgărit (fostă Radu) Irina-Valeria au încheiat doua contracte de asistenta juridică în valoare totală de 96.000 euro în numele Asociației Partida Romilor Pro Europa, fără a avea acordul Consiliului Director.

De menționat este faptul că asistența juridică și reprezentarea în fața organelor judiciare nu a fost asigurată pentru persoana juridică Asociația Partida Romilor Pro Europa, ci in mod individual pentru persoanele cercetate în cadrul prezentului dosar, respectiv inculpații: Rotariu Florentina, Radu Irina Valeria, Paraschiv Iulian, Paraschiv Bogdan.

În aceeași perioadă, în baza celor doua contracte, din conturile Asociației Partida Romilor au fost efectuate doua plăți în cuantum de 297.144,6 lei.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.