Reprezentanţii unui birou de executare silită au intrat, joi, cu sprijinul jandarmilor, în locuinţa din sectorul 2 a prinţului Paul de România şi a prinţesei Lia, condamnaţi de o instanţă britanică să îi remită o datorie de 1,8 milioane de lire sterline unui cetăţean britanic.
Executarea silită se face în baza unei decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în 16 iunie 2015.
Joi, executorul judecătoresc a mers la locuinţa prinţului Paul pentru a evalua bunurile astfel încât să se stabilească dacă acestea pot fi valorificate ca să poată fi recuperat prejudiciul.
Înalta Curte de Justiţie – Divizia Queen’s Bench a decis, la 2 iunie 2010, ca prinţul Paul de România şi prinţesa Lia a României să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline.
Decizia a fost luată în urma acţiunii în instanţă a lui Marco Houston, editorul publicaţiei Royalty Magazin , care a susţinut că i-a împrumutat pe prinţul Paul şi prinţesa Lia cu suma de 1,8 milioane de lire, pe care aceştia nu au mai înapoiat-o.
Pe 14 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti a recunoscut decizia instanţei britanice şi a încuviinţat executarea acesteia pe teritoriul României. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut în 16 iunie 2015 decizia Tribunalului, dând o decizie definitivă în sensul punerii în executare a hotărârii Curţii britanice.
Avocatul prinţului Paul, Mircea Andrei, a declarat, joi, că executarea silită a clientului său este un exerciţiu de imagine, în condiţiile în care acesta ar intenţiona să plătească cash datoria pe care o are către un cetăţean britanic şi care se ridică la 4,7 milioane de lire sterline.
Avocatul a spus că, deşi nedreaptă decizia instanţei, clientul său recunoaşte această datorie şi intenţionează să o plătească, după ce decizia judecătorilor britanici a devenit executorie şi în România printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din iunie 2015.
„Prinţul Paul recunoaşte suma de 4,7 milioane de lire ca datorie. Doi avocaţi au încercat să discute achitarea sumei, însă executorul a pus în schimb executare pe domiciliu. Îl lăsăm acum să facă evaluarea bunurilor, care oricum nu pot acoperi suma care trebuie executată pentru că intenţionăm să plătim cash. Cred că în niciuna din casele celor mai bogaţi oameni din România nu pot fi găsite bunuri care să valoreze atât de mult. Executarea silită este doar un exerciţiu de imagine”, a declarat avocatul prințului Paul.