O companie din România a decis reducerea numărului de zile lucrătoare pe săptămână, de la 5 la 4, începând din luna august 2016. Este vorba despre agenţia de marketing digital WebDigital.
Potrivit unui comunicat al companiei, această măsură se va desfăşura până la finalul anului 2016 şi îşi propune să aducă o îmbunătăţire a eficienţei în cadrul echipei şi să demonstreze că experienţa unui job poate progresa, prin transformarea fiecărei zi de luni în timp liber.
„Cred că, pe parcursul unei săptămâni, avem timpi morţi şi e normal ca acest fenomen să apară. În momentul în care putem să eliminăm aceşti timpi morţi şi să-i transformăm într-un beneficiu, consider că ziua de luni poate fi transformată într-o zi liberă, care să ofere o energie şi, mai ales, un nivel de productivitate mai bune pentru restul săptămânii”, a afirmat Ionuţ Munteanu, Managing Partner & Trainer WebDigital.
Companii din străinătate au introdus deja săptămâna de 4 zile lucrătoare. Serps Invaders din Edinburgh, o agenţie de digital marketing, a luat această decizie încă din 2013. De la implementarea acestei măsuri, agenţia a raportat angajaţi mai odihniţi, s-a extins prin deschiderea unui nou birou în Barcelona, a câştigat clienţi importanţi precum Gillette, Chanel şi SEAT şi a reuşit să atragă mai multe talente din domeniul marketing-ului digital.
În Suedia s-a implementat ziua lucrătoare de 6 ore. Antreprenorii suedezi se declară mulţumiţi de măsura impusă de stat. Brath, o companie cu 20 de angajaţi, a raportat încasări mai mari cu aproape 100%.
WebDigital este o agenţie specializată în Pay Per Click Marketing din Bucureşti, certificată Google Premier Partner.