Preşedintele Klaus Iohannis va primi, miercuri, la Kiel, în Germania, premiul Herman Ehlers 2016 pentru merite deosebite în sprijinirea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei.
„Preşedintele României se va afla la Kiel, în Germania. Motivul prezenţei este faptul că va primi premiul Herman Ehlers 2016. Este un premiu care este acordat domnului preşedinte din partea fundaţiei cu acelaşi nume pentru merite deosebite în sprijinirea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei. Este un premiu prestigios, unul dintre cele mai importante premii germane”, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că fundaţia care oferă premiul poartă numele fostului preşedinte al Parlamentului german între 1950-1954, iar distincţia a mai fost oferită de-a lungul timpului „multor personalităţi de vârf din politică tocmai pentru că au promovat valorile libertăţii şi democraţiei”, printre care fostul cancelar german Helmut Kohl şi actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Junker.
„Este o fundaţie care promovează educaţia civică în spiritul libertăţii şi democraţiei”, a punctat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.