Președintele Klaus Iohannis participă, marți și miercuri, la reuniunea Consiliului European, unde va transmite un mesaj privind necesitatea unității și solidarității Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Administrația Prezidențială anunță că principalul subiect de pe agenda Consiliului European va viza discutarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie.
„În acest context, președintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unității și solidarității Uniunii Europene, precum și convingerea că numai printr-o acțiune comună și în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăși și răspunde cel mai bine provocărilor actuale. În același timp, șeful statului va sublinia că România va rămâne atașată proiectului european și deplin angajată în ceea ce privește consolidarea și adâncirea acestuia pe mai departe”, se precizează în comunicatul de presă.
De asemenea, Klaus Iohannis se va pronunța pentru necesitatea regândirii proiectului european.
„Astfel, va sublinia că recâștigarea încrederii populației în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esențială, precum și contracararea oricăror curente naționaliste, extremiste, antieuropene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces și în cazul altor state membre ale Uniunii”, se mai menționează în sursa citată.
Potrivit Administrației Prezidențiale, referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și la care România va lua parte, șeful statului va sublinia că țara noastră va apăra cu fermitate menținerea egalității de drepturi între toți cetățenii Uniunii, inclusiv în ceea ce privește drepturile românilor care locuiesc și lucrează în Marea Britanie.
Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde și alte teme, precum migrația, chestiuni economice și aspecte legate de relațiile externe ale Uniunii Europene.
„În privința migrației, președintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migrației, o abordare pe care România a susținut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migrației și va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană și Turcia”, se spune în comunicat.
Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument eficient pentru coordonarea politicilor economice și structurale de la nivelul Uniunii Europene. Totodată, vor fi aprobate Recomandările Specifice de țară, informează Administrația Prezidențială.