Preşedintele interimar al ANAF, Daniel Diaconescu, i-a invitat pe reprezentanţii legali ai grupului Intact la discuţii, care vor avea loc de la ora 12:00 la sediul Ministerului Finanţelor Publice şi la care vor participa şi reprezentanţi ai Cancelariei premierului Dacian Cioloş.
„Preşedintele ANAF, domnul Daniel Diaconescu, a dat curs solicitării transmise de domnul Sorin Alexandrescu, director general Antena TV Group SA, şi domnul Mihai Gâdea, director general Antena 3, şi i-a invitat pe reprezentanţii legali ai grupurilor media pentru discuţii astăzi, 19 februarie, la ora 12:00, la Ministerul Finanţelor Publice. La întâlnire vor participa, de asemenea, şi reprezentanţi ai Cancelariei Primului-Ministru”, a anunţat Fiscul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit notificarilor, sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile. ANAF pune astfel în executare o sentinţa penală din 2013, prin care statul a intrat în posesia imobilelor.
ANAF a transmis joi seară că, pentru notificarea de evacuare a clădirilor în care funcţionează posturile tv ale grupului Intact, a trimis luni la sediul din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti un singur echipaj, format din patru executori fiscali, şi că patru persoane au fost legitimate pentru înmânarea notificărilor.