Clienții Enel își vor putea plăti facturile la energia electrică prin intermediul Poștei Române în continuare, însă, de marți, serviciul este contracost, în schimbul unui tarif unic de 2,5 lei, conform unui comunicat de presă al Poștei.

„Poșta Română oferă posibilitatea tuturor clienților să-și plătească facturile de utilități prin intermediul unui nou produs — mandat poștal încasare facturi. Serviciul este contracost, având un tarif unic de 2,5 lei (scutit de TVA), indiferent de valoarea facturii”, potrivit comunicatului de presă.

Prin serviciul mandat încasare facturi, clienţii Poştei Române vor putea plăti facturile la utilităţi către principalii furnizori de căldură, electricitate, telefonie şi internet, în oficiile din toată ţara.

Produsul constă într-o aplicaţie care scanează codul de bare al facturilor. Astfel, clientul se prezintă cu factura la ghişeu, oficiantul o scanează şi încasează banii. În cazul în care clientul nu are factura, oficiantul introduce manual datele clientului în aplicaţie: nume, prenume şi cod client.

Banii ajung în contul furnizorului de utilităţi în Z+5 zile, unde Z este data depunerii banilor la oficiul poştal.

„Lansarea acestui produs se încadrează în strategia operatorului naţional de servicii poştale de diversificare a portofoliului, având ca obiectiv creşterea veniturilor Poştei Române. Tariful aferent mandatului poştal încasare facturi face din acest produs unul extrem de competitiv”, a declarat Irina Purcaru, Directorul Direcţiei Operaţiuni şi Relaţii Comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.