ponta

După ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru declaraţiile premierului la adresa justiţiei, Victor Ponta le-a transmis membrilor CSM că aşteaptă ca ei să realizeze că nu este normal să îl sancţioneze pentru încălcarea unei reguli aplicată doar „muritorilor”, nu şi „zeilor din CSM”.

„Numai Danileţ are voie să comenteze cazuri aflate pe rol. Nu, domnule, că am o mare problemă, ca orice cetăţean din această ţară: sunt câţiva deştepţi care au voie orice, gen Danileţ, că el e în gaşcă, acolo, cu sistemul, şi toţi ceilalţi suntem proşti, nu avem voie să comentăm. Cum adică ? Ori e o regulă pentru toată lumea, ori, dacă nu, nu o mai respectă nimeni. Eu am sprijinit întotdeauna CSM, dar cred că în acest moment e vorba de credibilitatea lor şi respectul pe care îl inspiră societăţii. Dacă unul din CSM încalcă regula, cum mă sancţionează ei pe mine, pe Băsescu sau pe oricine altcineva ? Domnule, regula e aceeaşi ? Eu aştept de la CSM – pe care îl respect şi îi cunosc pe toţi membrii CSM – să aplice regula pentru toţi, nu pot să o aplice numai pentru noi, muritorii de rând, şi pentru ei, zeii din CSM, să nu o aplice. E o problemă foarte serioasă şi am toată încrederea că CSM va înţelege că nu poţi să faci reguli pentru ceilalţi care nu ţi se aplică ţie”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a afirmat că este necesară o regulă comună care să stabilească exact ce are voie să spună opinia publică în legătură cu actul de justiție. Mai mult decât atât, premierul a comentat și pe Facebook hotărârea CSM: „ Un domn judecător Şerban de la CSM e supărat şi mă reclamă că am comentat decizia în cazul Dragnea! Domnule judecător, colegul dvs din CSM Danileţ a comentat repetat la televiziune decizia în cazul «Mariana Rarinca»! Evident că v-aţi făcut că plouă! Deci, să înţelegem – cine e prieten şi coleg cu dvs (din „Sistem„ adică) are voie, noi ceilalţi nu! Corect? Spuneţi direct şi ne supunem!”.

Victor Ponta a ajuns în vizorul CSM după ce a făcut mai multe declarații privind independența justiției: „Ca urmare a afirmaţiilor domnului Victor Ponta, prim ministru al României, emise în spaţiul public în cadrul emisiunii ‘Ora de vârf’, difuzată de postul de televiziune România TV în data de 1 iunie 2015, cu începere de la ora 20.31, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar”, notează CSM, într-un comunicat de presă, transmis marţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.