Fostul premier Victor Ponta își exprimă susținerea față de secretarul de stat în MAI Raed Arafat, precizând că în tragedia de la Colectiv SMURD și fondatorul acestei instituții au făcut „ce era omenește posibil”, dar în loc să li se mulțumească, sunt acuzați „de toate prostiile”.
„Dincolo de antipatia pe care a generat-o Raed Arafat (prin faptul ca i-a rezistat lui Băsescu în 2012, pentru că afectează diverse interese private, pentru că are propriile greșeli și încăpățânări) aș vrea să transmit românilor care încă gândesc cu mintea lor următoarele: SMURD — (al cărui principal fondator și promotor este Raed Arafat) este una din puținele instituții din România care funcționează la standarde internaționale, singura instituție apreciată unanim în lume și la care state străine extrem de bogate și avansate se raportează ca și reper de profesionalism și eficiență”, a scris Ponta, joi, pe pagina sa de Facebook.
Fostul premier spune că în cei aproape patru ani de guvernare a sprijinit necondiționat activitatea SMURD și pe Raed Arafat personal. „Îi apreciez și am văzut de multe ori cât de important este un sistem de intervenții în situații de urgență într-o societate modernă”.
„Și în tragedia de la #Colectiv (…), și în fiecare minut din cele 24 de ore din cele 365 de zile ale anului Arafat și SMURD au făcut ceea ce era omenește posibil să salveze vieți (opinie exprimată public de toți experții internaționali care au analizat situația) — și pentru asta, în stilul clasic României de azi, în loc să le mulțumim îi murdărim și acuzăm de toate prostiile. După ce „tehnocrații” (…) îl vor da afară pe Arafat să ne ferească Dumnezeu de prima situație de urgență (…) pregătiți-vă pentru ce e mai rău!”, mai scrie fostul prim-ministru.
În context, Ponta face referire și la situația ANAF, instituție în cazul căreia susține că se încearcă „decapitarea”. „Un exemplu similar — după ce anul trecut ANAF a adus un plus de 2,5 miliarde de Euro la buget (de unde am scăzut TVA și am mărit salariile și pensiile), anul acesta marea grijă era „decapitarea” ANAF — primul rezultat se vede în încasările pe luna februarie, cu un minus deja de 600 milioane de RON!”, arată Ponta.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că după redactarea raportului Corpului de control al premierului privind intervenția la clubul Colectiv se vor opera mai multe schimbări de procedură dar și legislative.
Referitor la existența unei discuții între premierul Dacian Cioloș și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, după apariția raportului, Suciu a susținut că cei doi au discutat despre Colectiv „nu după raport” și că o vor face și în perioada următoare.
Intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv, din seara de 30 octombrie 2015, a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților, se arată într-o sinteză a raportului Corpului de control al premierului.
Ca reacție la raportul Corpului de Control, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat joi că a transmis din partea Departamentului pentru Situații de Urgență, un „răspuns documentat”.